Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Aproape 10.000 de polițiști mobilizaţi pentru 1 Mai

in Diverse/ExtraNews de

   De Ziua Internațională a Muncii și Ziua Internațională a Tineretului, aproape 10.000 de polițiști vor fi în teren, pentru siguranța participanților la evenimentele culturale, artistice sau sportive care vor avea loc. În perioada 28 aprilie – 2 mai 2017, în Bucureşti și în 21 de judeţe sunt organziate numeroase activităţi culturale, artistice sau sportive, ocazionate de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muncii şi Zilei Internaţionale a Tineretului. La evenimente se aşteaptă să participe aproximativ 177.400 de persoane, astfel că aproape 10.000 de polițiști au fost mobilizați să acţioneze suplimentar față de dispozitivul zilnic, pentru liniştea cetăţenilor, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

   Astfel, vor fi, în teren, 3.720 de patrule de siguranţă publică, dintre care 438 pedestre şi 3.282 auto. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor dirija circulaţia pe drumurile naţionale şi autostrăzi, și vor utiliza, în medie, zilnic, 332 de aparate radar, pentru salvarea de vieți. Poliţia transporturi va patrula pe 235 de trenuri de călători, în special cele care circulă pe Valea Prahovei şi spre Litoral, şi în 266 staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 34 de trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti. Patrulele de poliţie vor fi prezente în 14 aerogări şi în 21 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

   Pentru fluidizarea traficului prilejuit de „liberele” de 1 Mai, s-a suplimentat şi numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor. In punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Astfel, în această perioadă, aproximativ 4.200 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat. Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai, 29.04.2016 – 02.05.2016, au trecut frontiera aproximativ 640.000 de persoane, din care aproximativ 545.000 cetăţeni UE şi 95.000 cetățeni non UE şi peste 176.000 mijloace de transport. Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele din vestul tarii (252.000 persoane), din sud (peste 100.000) și din est (76.000 persoane), precum şi cele aeroportuare (peste 150.000 persoane). (foto: pagina facebook Politia Romana)



Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS