Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Anunț de la Olguța Vasilescu despre pensiile românilor: „Aproape toţi românii vor simţi beneficii…”

in Politic

Deficitul pe fondul de pensii se va reduce masiv anul viitor, în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, a declarat, joi, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

‘Aproape toţi românii vor simţi beneficii de la acest Cod fiscal şi am vrut să ne asigurăm că vor creşte contribuţiile angajaţilor pentru Pilonul I de pensii. Prin calculele pe care le-am făcut, estimările noastre sunt că vor avea o pensie cu 20% în plus faţă de ceea ce se calculează acum. La fel, pentru că este vorba despre o bază de impozitare mai mare şi de o bună colectare, care este până la urmă principalul nostru motiv pentru care am venit cu acest transfer al contribuţiilor, vorbim deja de reducerea masivă a deficitului pe fondul de pensii anul viitor’, a afirmat ministrul, într-un interviu acordat postului România TV.

De asemenea, şeful de la Muncă a precizat că se aşteaptă la o colectare net superioară a contribuţiilor la bugetul de stat, după aplicarea noului Cod fiscal.

‘Ne aşteptăm la o colectare net superioară. Atunci când v-am spus că este vorba de 30% firme care nu plătesc contribuţii probabil că nu aţi realizat dimensiunile dezastrului până în momentul în care ANAF a făcut publice datele exacte şi anume că sunt peste 2 milioane de angajaţi pentru care nu se plătesc contribuţiile de către angajatori. Sunt şi câteva companii de stat. Îmi vine în cap CFR-ul, de exemplu, acum. Şi la ei sunt aceste probleme. Şi, de asemenea, peste 150.000 de firme care nu fac aceste plăţi către sistemul de stat’, a subliniat ea.

Lia Olguţa Vasilescu a spus că în cazul în care angajatorul nu va vira contribuţiile angajatului la bugetul de stat devine ‘penal’, iar penalităţile vor fi suportate tot de către acesta.

‘Ce făceau până acum angajatorii? Plăteau doar contribuţia angajatului, nu o plăteau şi pe a firmei lor. De acum înainte nu se va mai putea face acest lucru. Devine din nou penal, dar nu prin Codul fiscal se stabilesc sancţiunile penale, ci prin cu totul alte legi, iar penalităţile le vor plăti în continuare firmele, nu angajaţii, pentru că ele sunt obligate de fapt prin acest cod ca să vireze banii respectivi’, a explicat ministrul Muncii.

În ceea ce priveşte pensiile, ea a dat asigurări că de la 1 iulie 2018 va creşte pensia minim garantată de la 520 de lei la 640 de lei şi punctul de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, iar de la 1 ianuarie 2018 pentru pensiile ce depăşesc 2.000 de lei va scădea impozitul pe venit de la 16% la 10%.

‘Aşa cum am anunţat, la data de 1 iulie (2018 – n. r.) creşte pensia minim garantată de la 520 de lei la 640 de lei. (…) şi, de asemenea, punctul de pensie care a fost majorat anul acesta la 1.000 de lei de la 1 iulie anul viitor va fi de 1.100 de lei. Dar vor fi creşteri şi de la 1 ianuarie (2018 – n. r.) pentru pensiile peste 2.000 de lei, unde impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10%, aşa cum la pensiile sub 2.000 de lei s-a redus la zero impozitul încă din luna februarie a acestui an’, a menţionat Vasilescu.

În plus, ministrul a adăugat că se mai fac ajustări la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

‘Se mai fac câteva ajustări la această lege. Este vorba în special de cei care lucrează cu fonduri europene. Au mai fost câteva corecţii de făcut la cei din sănătate sau educaţie. Nu sunt reformulări majore ale legii. Aşa cum am spus, nu este o lege perfectă, este o lege perfectibilă şi în practică atunci când ea a început se să aplice deja s-au constatat câteva disfuncţii pe care le-am corectat’, a arătat oficialul de la Muncă.

Întrebată când vine noua Lege a pensiilor, Lia Olguţa Vasilescu a răspuns: ‘Va veni foarte curând acum, pentru că aşteptam Codul fiscal’.

Sursa: capital.ro


Loading...

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS