Press "Enter" to skip to content

Ai vândut mașina și VIN AMENZI? Vezi ce trebuie făcut!

În cazul unei tranzacții de mașini, vânzătorul trebuie să solicite autorității competente cu înmatricularea vehiculelor, schimbarea datelor referitoare la deținerea acestuia. Astfel, fostul deținător evită amenzile aplicate în cazul în care noul deținător al mașinii nu solicită imediat emiterea unui nou certificat de înmatriculare pe numele său

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în situaţia în care vehiculul a fost înstrăinat, „rugăm ca fostul deţinător (vânzătorul) să solicite autorităţii competente cu înmatricularea vehiculelor, schimbarea datelor referitoare la deţinerea acestuia”. „Facem precizarea că amenda contravenţională şi procesul verbal de constatare a contravenţiei se aplică, respectiv se întocmeşte deţinătorului sau utilizatorului legal al vehiculului, aşa cum se află înregistrat în evidenţele autorităţii competente cu înmatricularea vehiculelor la data contravenţiei”, explică CNAIR.

Oficialii CNAIR reamintesc că au pus în funcţiune portalul web www.erovinieta.ro prin intermediul căruia se pot achita online tariful de utilizare (rovinieta) şi tariful de trecere (peajul) peste podurile dunărene de la Feteşti – Cernavodă, se pot verifica plăţile efectuate şi perioadele de valabilitate, precum şi trecerile prin staţia de taxare Feteşti (pe benzile marcate „e-tarif”).

CNAIR şi Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto ca achitarea tarifului prin SMS să nu se realizeze în timp ce conduc vehiculul, existând riscul major de producere a unor evenimente rutiere nedorite, cu posibile consecinţe dezastruoase, până la pierderea de vieţi omeneşti. Pentru evitarea unor astfel de accidente, utilizatorii sunt sfătuiţi să oprească în locurile special amenajate amplasate de-a lungul autostrăzii A2 sau după ce ajung la destinaţie ori la prima oprire de relaxare.

Sursa: Capital.ro

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO