Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Ai grijă de corpul tău… “cu cap”

in Sanatate de

Corpul uman… acel vehicul cu care sufletul a fost înzestrat pentru a se exprima, reprezintă cea mai complexă mașinărie cunoscută vreodată. Toate obiectele inventate vreodată pe această planetă au fost făcute de mâna omului, prin urmare, tot omul este cel care poate repara sau converti orice lucru ce încetează să mai funcționeze.

Nu la fel se poate spune și despre corpul omenesc. Chiar dacă medicina a evoluat enorm, iar majoritatea descoperirilor în acest domeniu au avut loc începând cu secolul al XIX-lea, luând un avânt considerabil în secolul al XX-lea, odată cu decodificarea structurii ADN, în 1953, medicina încă nu a reușit să afle toate secretele care se ascund în misteriosul mecanism în care, fără voința conștientă a omului, se petrec milioane de reacții și legături care ajută fiecare persoană să îndeplinească acțiuni de la cele mai simple, cum ar fi respiratul sau clipitul, la cele mai solicitante, ca rezolvarea unor ecuații complicate.

Cum să întreții un astfel de mecanism

Fiind un sistem atât de sofisticat, bineînțeles că necesită o atenție și o întreținere pe măsură. În ziua de astăzi, tot mai mulți oameni se preocupă de corpul lor, căutând metode prin care să-și mențină trupul în formă.

Ceea ce nu mulți au în vedere, este faptul că, un trup bine lucrat și o piele frumoasă, fără riduri, chiar și după vârsta tinereții, nu înseamnă neapărat și un corp sănătos din punct de vedere medical. Majoritatea celor care țin diete pentru a evita depunerea unor kilograme în plus sau cei care își lucrează trupul, cu ajutorul exercițiilor fizice, scapă din vedere un aspect foarte important: nevoia pe care organismul o are în ceea ce privește aportul de vitamine, minerale sau alte substanțe necesare funcționării acestuia.

O cură de slăbire ținută “după ureche”, ori niște antrenamente care pot slăbi corpul (și nu în sensul propriu al cuvântului, care se întâmplă să reprezinte și scopul unor astfel de activități), pot duce la complicații în condițiile în care, organismul nu este sprijinit de o alimentație echilibrată ori de consumarea unor suplimente de sănătate care au rolul de a aproviziona corpul cu necesarul de substanțe nutritive variate, de care acesta are nevoie pentru o funcționare și o dezvoltare cât mai sănătoasă și armonioasă. O sursă recomandată de astfel de suplimente este și Nutriland.ro, unde veți găsi produse variate, în funcție de nevoia fiecăruia.

Bineînțeles, ca și în cazul oricărei medicații administrate, ar fi de preferat ca și suplimentele să fie consumate în urma recomandărilor din partea unor persoane avizate. Este cunoscut faptul că, nu doar deficitul unor substanțe necesare organismului este un pericol pentru sănătate, ci și prezența acestora în exces poate dăuna corpului, generând reacții adverse care pot duce la complicații. 

Prin urmare, este indicat să existe un echilibru în toate, indiferent că este vorba de exerciții fizice, alimentație ori folosirea de produse care să completeze sau să înlocuiască anumite elemente, fără de care corpul uman nu poate funcționa în parametrii optimi. 

Dacă vrei să-ți ajuți trupul să arate mai armonios sau să fie mai sănătos, ai mare noroc! Trăiești într-o perioadă care îți pune la dispoziție toate descoperirile care s-au făcut până acum (și nu sunt deloc puține), pentru ca tu să alegi din multitudinea de variante, pe cea mai potrivită pentru tine, în funcție de ceea ce vrei să realizezi. Nu uita însă, că nu ești singur. Ai la dispoziție o armată de specialiști pe care te poți baza pentru ca rezultatele să fie sigure și pe termen lung. 


Ultimile din

Mergi la SUS