Andrei Măceșanu, un constructor în vârstă de 30 de ani, a ridicat o fermă de păsări în apropiere de București, în comuna Berceni, acum doi ani. Fără să aibă cunoștințe anterioare despre creșterea păsărilor, a început această activitate pe terenul agricol al părinților săi. Experiența sa în construcții i-a permis să reducă costurile inițiale pentru amenajarea adăpostului.
La început, nu a fost ușor, dar a învățat pe parcurs și a continuat să se specializeze în creșterea naturală a păsărilor. Andrei Măceșanu a cumpărat primii pui în 2012 și i-a crescut, ulterior vânzându-i cunoscuților. Acum, el livrează găini, rațe și curcani la fiecare două săptămâni, cu excepția perioadei reci.
Ferma sa, numită “Colțul de Rai”, s-a extins și în alte direcții. Pe lângă păsări, Andrei a început să crească și iepuri, iar pe cei 2.500 de metri pătrați de teren, a plantat 200 de cireși și piersici, având în plan să dezvolte o livadă.
În viitor, “Colțul de Rai” va fi deschis pentru toți cei interesați să vadă cum cresc în mod natural păsările, animalele și fructele. Andrei Măceșanu își dorește ca oamenii să vină la fermă, să petreacă timp cu familia și să se bucure de o experiență autentică, în mijlocul naturii.
Cresterea pasarilor la curte poate fi o afacere profitabila și, în același timp, o modalitate de a avea acces la alimente sănătoase. Iată câteva idei și detalii despre cum să începeți:
- Alegerea speciilor de păsări:
- Gaini: Sunt o opțiune populară pentru ouă proaspete și carne. Puteți alege diverse rase, cum ar fi cele care produc ouă maro sau albe.
- Prepelite: Sunt mici, dar produc ouă bogate în proteine și au nevoie de mai puțin spațiu.
- Curcani: Pentru carne, curcanii sunt o alegere bună, dar necesită mai multă atenție.
- Ratele: Dacă doriți să începeți cu ceva mai neconvențional, ratelul poate fi o alegere interesantă.
- Construirea unui cotet:
- Dimensiunea cotetului: Asigurați-vă că aveți suficient spațiu pentru păsări. Un cotet bine construit le oferă protecție și confort.
- Materialele: Folosiți materiale durabile și ușor de curățat. Podeaua trebuie să fie ușor de igienizat.
- Ventilație și lumină: Cotetul trebuie să aibă o bună ventilație și să primească suficientă lumină naturală.
- Cuiburi și perști: Asigurați cuiburi confortabile pentru ouă și perști pentru odihnă.
- Hranirea și îngrijirea:
- Hrană naturală: Pasările trebuie hrănite cu hrană naturală, cum ar fi cereale, semințe, fructe și legume.
- Apă proaspătă: Asigurați-vă că au acces la apă curată și proaspătă.
- Igiena: Curățați regulat cotetul și asigurați-vă că păsările sunt sănătoase.
- Documentație și reglementări:
- Consultați autoritățile locale pentru a afla despre reglementările privind creșterea păsărilor la curte.
- Documentați-vă și învățați constant despre îngrijirea păsărilor.
Fermă de păsări , în curtea casei de vacanță
Tot o afacere cu creșterea păsărilor a pus pe picioare și Victor Camarasoiu, care și-a transformat curtea casei de vacanță într-o fermă de păsări, unde crește găini și curcani. Acestea pot fi văzute live de clienți, pe timpul zilei, prin intermediul celor două camere de luat vederi, amplasate în crescătorie.
După o investiție inițială de 60.000 de euro și alți 40.000 de euro cheltuiți pe parcursul celor doi ani de funcționare, crescătorul de păsări speră să-și amortizeze cheltuiala în următorii patru-cinci ani. Și asta chiar dacă vânzările înregistrate anul trecut au fost de aproximativ 100.000 de euro.
După amortizarea investiției, Camarasoiu estimează că va obține o rată a profitului de 20% pe an.
“Toată povestea a început în anul 2012 când ne-am terminat de construit o casă de vacanță în localitatea Breaza, județul Prahova. Petrecând marea majoritate a weekend-urilor acolo, am încercat să găsim un localnic care să ne crească câteva zeci de pui în curtea lui, să-i hrănească cu cereale cumpărate de noi și să îi sacrifice atunci când avem nevoie”, a povestit Camarasoiu.
Cum nu a găsit un localnic dispus să-i crească păsări pentru consumul propriu, i-a propus unui apropiat să-i construiască un coteț în curtea sa, întinsă pe o suprafață de 3.500 de metri pătrați. Acolo și-a propus să crească pui și curcani așa cum văzuse la bunicii săi la țară, fără concentrate, antibiotice sau făinuri de origine animală care intră în compoziția rețetelor de hrană ale păsărilor din fermele industriale.
“Înțelegerea a fost următoarea : eu urma să finanțez întreaga activitate de la construcție, la populare și până în momentul în care păsările ajungeau la maturitate, el (n.r. cel care i-a construit cotețul) se obligă să se ocupe de creșterea păsărilor, iar la final să împărțim în mod egal păsările sacrificate”, a explicat Camarasoiu.
Fermă de păsări și punct de sacrificare
Ideea de a începe o afacere cu păsări crescute 100% natural i-a venit după ce a mâncat primele păsări și și-a dat seama de diferența dintre puiul crescut în curte și cel din comerț.
“Am parafat înțelegerea cu partenerul meu din Breaza în aceeași termeni și am început investiția în adăposturi și în centrul de sacrificare”, a adăugat antreprenorul.
Ca să-și poată vinde produsele, în vara lui 2012, Camarasoiu s-a organizat sub forma unei persoane fizice autorizate (PFA) și a obținut aprobările pentru punctul de sacrificare a păsărilor.
Acest lucru i-a permis să vândă și prin intermediul băcăniilor cu produse tradiționale din București. Azi, în afară de băcănii, face livrări și la domiciliul clienților, în București, Brașov și Ploiești.
Nu își poate spune însă producător ecologic, deoarece pentru obținerea certificatului, una dintre condițiile impuse este cea referitoare la suprafața minimă de 4 mp de teren exterior pentru fiecare pasăre crescută, condiție pe care nu o poate îndeplini deocamdată, suprafața totală a fermei fiind de 7.000 mp.
“În prezent avem 200 – 300 de clienți lunar. Aceștia sunt în marea lor majoritate familii cu copii care conștientizează faptul că industrializarea excesivă a dus la producerea unor alimente care ne otrăvesc constant. Din punct de vedere financiar, cei mai mulți clienți au venituri mari, dar am și clienți cu venituri medii, care au un abonament lunar de patru pui, care costă circa 250 lei”, a explicat antreprenorul.