Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Adevărul în afacerea MAREŞAL TUKACEVSKI, adevăratul creator al Armatei Rosii

in Curiozitati de

La începutul lunii iunie 1937, cetăţenii sovietici aflau cu surprindere ştirea că mareşalul Tukacevski, unul din principalii şefi ai Armatei Roşii, idol al nomenclaturii bolşevice şi erou al revoluţiei, copleşit până atunci cu laude şi onoruri, a fost arestat împreună cu alţi generali şi ofiteri, sub învinuirea de spionaj în slujba imprerialismului mondial şi acuzat de “infracţiune faţă de jurământul militar, trădare faţă de patrie, trădare faţă de U.R.S.S, trădare faţă de Armata Roşie a muncitorilor şi ţăranilor”. Tukacevski era cunoscut în ţările occidentale ca fiind un militar strălucit, călătorind deseori la Londra şi Paris. Nimic nu a lăsat să se prevadă acest eveniment ce avea să aibă grave repercursiuni internaţionale şi mai ales asupra securităţii statului sovietic. Stalin se afla la apogeul carierei sale. Cercetându-i biografia, istoricii se întreabă ce impulsuri maladive l-au determinat pe acesta să-şi lichideze sistematic cei mai de seamă şi mai apropiaţi colaboratori? Se ştie acum că prima putere, a fost fără excepţie neutralizarea adversarilor reali şi potenţiali, a foştilor tovarăşi de luptă, îndepărtarea prin orice mijloace a tuturor celor care i-ar fi putut ştribi în vreun fel autoritatea zeificată. Aceasta este una din regulile de fier ale totalitarismului comunist. În acest mod au procedat în ţara noastră Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, cu asemenea intervenţii sângeroase s-a scris istoria celorlalte ţări cotropite de flagelul ideologiei bolşevice. Este adevărat, că aceşti călăi ai omenirii, intoleranţa şi setea patologică de putere au cunoscut formele cele mai exacerbate în persoana lui Stalin, georgianul cu frunte îngustă şi mustaţă stufoasă.

Stalin a început să-l urască pe Tukacevski încă din perioada războiului civil, când acesta începuse să se facă remarcat. În tainiţele minţii sale bolnave, acesta a fost pus încă de pe atunci pe lista neagră numele celor ce trebuiau să fie exterminaţi.

Luptele din Polonia au constituit pentru el prilejul de a se ciocni pentru prima oară cu Stalin care nu avea nicio idée de strategie. Stalin a fost făcut răspunzător de eşecul armatei sovietice în campania din Polonia când s-a izbit de tactica concepută de generalul francez Weygang aflat în fruntea statului major al lui Pilsudski.

Tukacevski a luat parte la luptele de pe frontul oriental, a condus Armata a 8-a pe frontul sud, Armata a 5-a pe frontul oriental şi Armata a 13-a pe frontul din Caucaz. În martie 1921 reprimă revolta din insula Krondstadt. Toate acestea îi deschid o strălucită carieră militară, politică şi diplomatică. E numit pe rând comandantul Academiei Militare şi Şeful statului major al Armatei Roşii. Este ridicat la gradul de mareşal.

Prin devotamentul şi activa sa implicare în războiul civil, Tukacevski a adus o contribuţie însemnată în introducerea urgiei comuniste în Rusia. El devine erou popular, slăvit în poeme, citat prin ordin de zi şi preamărit ca unul dintre ziditorii imperiului roşu. Toate acestea au fost de ajuns ca Stalin să întrevadă în el un potenţial concurent primejdios.

În 1920, în rastimpul războiului ruso-polonez Tukacevski comandă frontul occidental, la est de Berezina, la frontierele Galitiei. El obţine o serie de succese răsunătoare, dar armata poloneză organizată de o misiune franceză, condusă de de Gaulle, trece la contraofensivă şi insurgenţii bat în retragere. Tukacevski propune o urgentă intervenţie pe frontul de sud-vest, în direcţia Lublin, ca singura măsură capabilă pentru a contracara presiunea inamicului. De la momentul respectiv, conducerea armatei din aceasta zona se află sub conducerea lui Iosif Visarionovici, iar acesta din urmă refuză să dea curs propunerii. Dezastrul se produce şi Stalin nu va uita niciodată grava umilinţă la care a fost supus.

În 1936, peste ani, dictatorul roşu izbuteşte pin manevre diabolice să aducă în faţa plutonului de execuţie pe Buharin, unul dintre adversarii săi cei mai de temut. Din partea armatei hotărârea sa este aprobată de Bulganin şi Vorosilov, dar este contestată public de Iakir, Gamarnik, Tukacevski, Blucher şi Yegorov, din nou, o lovitură dură pentru Stalin.

ADEVĂRATUL CREATOR AL ARMATEI ROŞII

Tukacevski a restabilit ordinea la Cronstadt, apoi în anul 1922 a devenit comandantul şef al armatelor din vest. În 1925 era şeful statului major general, înlocuindu-l pe Frunze pe care Stalin împreună cu Vorosilov îl asasinasera cu sprijinul medicilor, profitând de o operaţie la stomac pe care Frunze o respinsese, asa cum reiese dintr-o scrisoare pe care i-o adresase soţiei sale. A fost necesară o supradoză de anestezic pentru a-l suprima pe acest strălucit ofiţer ce-l deranja direct pe Stalin. Dar Stalin se temea de asemenea şi de Tukacevski şi a reuşit în cele din urmă, în 1930 să-l numeasca la conducerea Academiei Militare din Moscova, fără a-i mai încredinţa vreo funcţie de comandă.

Veritabilul creator al Armatei Roşii, puternice şi structurate din anul 1935, a fost Tukacevski, promovat mareşal la 42 de ani şi simultan vicecomisar al Apărării, alături de mediocrul Kliment Vorosilov.

Ciocnirile cu Stalin nu au încetat între timp, cel puţin după anul 1931. Tukacevski a solicitat o mai mare respectare a secretului operaţional. Or, comisarii politici ai armatelor se amestecau peste tot, vrând să cunoască totul, inclusiv problemele de ordin operaţional, fapt care sporea riscurile unor scurgeri. Mai mult, ei se opuneau unei teze a mareşalului care suna astfel: “Adâncimea spatelui la epoca noastră, vulnerabilitatea din aer a lui, impun organelor politice şi statelor majore o întărire a muncii de organizare a spatelui şi o organizare autonomă a apărării lor”.

Tukacevski a obţinut nu după mult timp numirea prietenului său Ian Gamarnik la direcţia politică a armatei. Şi din acest punct de vedere nu mai avea nicio problemă. În schimb s-au ivit altele: colectivizarea agriculturii, industrializarea forţată, deportările în masă, toate îi repugnau acestui ofiţer de elită. Mai mult, în 1935 în urma manevrelor impuse artileriei sovietice în regiunea militara a Leningradului, a constatat că era necesară efectuarea de verificări serioase a materialelor în cadrul uzinelor furnizoare, dat fiind că rezultatele de teren erau catastrofale. Stalin vroia să încredinţeze problema, ca de obicei, N.K.V.D.-ului. Tukacevski a criticat procedeul, subliniind că execuţiile dezordonate şi arbitrare nu pot decât să agraveze situaţia în industrie şi s-o priveze şi mai mult de personal.

Tot opunându-se fostului seminarist, mic de statură, cu caracter de rândaş, acest fiu de ofiţer aparţinând nobilimii, înalt de statură, strălucitor în inteligenţă, drept şi admirat de majoritatea ofiţerilor, făcea un contrast izbitor şi vizibil.

Asasinarea lui Kirov, în decembrie 1934, declinul progresiv al lui Ordjonikidze şi Kuibasev, l-au făcut pe tânărul mareşal să înţeleagă că în scurt timp instaurarea unei dictaturi nu va mai întâmpina nicio piedică. O ultimă confruntare a avut-o cu Stalin în 1936. Secretarul general intenţiona să-i ajute pe comuniştii spanioli în războiul civil ce făcea ravagii în peninsulă şi mai ales să trimită acolo ofiţerii de carieră şi tehnică de luptă avansată. Mareşalul a preferat să trimită ofiţeri de rezervă, fapt care impunea mai puţine riscuri în cazul unei eventuale descoperiri a unor secrete sovietice de către serviciile de informaţii straine.

Şi apoi Tukacevski avea relaţii strânse cu şefii serviciilor de informaţii ale armatei, fapt care i-a permis să-i ghicească jocul de faţadă dus de Stalin şi inclinarea sa pentru o înţelegere cu Hitler.

Intervalul scurs în timpul anului 1936 a fost decisiv. Nu numai din cauza războiului ce avea loc în Spania şi a pactului germano-sovietic, dar datorită faptului că, de trei-patru ani, mareşalul punea la punct un complot vizând răsturnarea lui Stalin. În prealabil, vroia să obţină garanţii în Occident faţă de intenţiile Germaniei. Tukacevski nu ştia că la rândul său, Stalin se hotărâse să-l elimine şi nu aştepta decât să se ivească prilejul.

În ianuarie 1936, Tukacevski ia parte la funeraliile regelui George al V-lea al Marii Britanii şi mai apoi la Paris, emisarul sovietic încearcă să câştige oficialitatile britanice şi franceze pentru organizarea unui front comun împotriva Germaniei hitleriste, declanşarea celui de-al doilea război mondial, fiind după părerea sa iminenta. La Moscova, Tukacevski ţine un discurs incendiar în faţa Sovietului Suprem, demonstrând că dictatorul nazist pregăteşte un cataclism mondial. Dar comite o gravă eroare, deoarece, în Rusia bolşevică, Germania lui Hitler se bucura de o declarată simpatie. Stalin, el însuşi, îşi exprimase deschis orientarea progermană, arătând că: “Atenţia noastră se îndreaptă astăzi spre această ţară…în care se petrece ceva real”. Dar simpatia bolşevicilor faţă de nazism nu se manifesta doar strict sentimental. Într-o vreme în care Germaniei i se interzice, conform tratatului de la Versailles, să fabrice anumite tipuri de arme, Rusia îşi oferise teritoriul şi fabricile pentru experimentele germane şi construirea de tunuri şi tancuri. Diviziile naziste se antrenau pe teritoriul sovietic, aici era verificată performanţa noilor avioane şi a noilor tancuri. Acest ajutor primit din partea Rusiei explică în bună măsură fantastica renaştere a maşinii de război germane, faptul că, într-un timp record, graţie puternicii sale economii, germanii izbutesc să construiască avioane şi blindate fără egal în lume la data respectivă. În această situaţie intervenţia lui Tukacevski se constituie într-o veritabilă provocare. Cu zâmbetul pe buze, Stalin decide să treacă la acţiune.

Stalin a ordonat o judecare rapidă şi cu uşile închise, temându-se ca un proces public să nu permita generalilor să-şi exprime gândurile despre el şi sistemul său de guvernare.

Şedinţa s-a deschis la 11 iunie 1937 la orele 11 dimineaţa, sub preşidinţia judecătorului militar Ultrich, asistat de trei mareşali: Dubionai, Alexandru Iegorow, şi Sapocinilokov, noul şef de stat major general şi de generalii Alksins, Bielov, Dybenko, Kachrin şi Goriacev. Kliment Voroşilov a dat lectură concluziilor redactate cu câteva zile în urmă de către consiliul de război. Zece ore mai târziu, Andrei Vasinski şi-a pronunţat rechizitoriul, în 20 de minute şi a cerut în final degradarea şi aplicarea pedepsei supreme, pentru cei opt acuzaţi.

Au compărut în faţa plutonului de execuţie: Mihail Nicolaevici Tukacevski, prim mareşal al U.R.S.S.; Ion E. Iakin, comandant al regiunii militare a Kievului; Vitali Marcovici Primakov, I. P. Uborevici, comandantul regiunii militare a Bielorusiei; A. J. Kork, ofiţer instructor de elevi ofiţeri la Academia Frunze; R. P. Eidermann, creatorul aviaţiei strategice şi al formaţiilor de paraşutişti, Feldemann, şeful direcţiei principale a armatei; V. K Putna, ataşat militar la Londra.

La Paris, a doua zi, ziarul L’ Humanite a publicat cu litere mari un manifest care saluta moartea trădătorilor şi-i mulţumea lui Stalin şi partidului său pentru vigilenta şi demascarea acelora care se puseseră în slujba spionajului hitlerist.



Loading...

Ultimile din

CULTURA ZMEURULUI

Zmeurul este un semiarbust valoros care creste spontan in tara noastra dar

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS