A triumfat în competiţia câştigată în trecut de Elvis Presley şi John F. Kennedy. Inventatorul român care a impresionat mapamondul

in Educational de

În 2016, revista „Forbes“ din SUA l-a inclus printre primii zece cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 ani din Europa. În 2018, a câştigat competiţia internaţională Ten Outstanding Young Persons, la fel cum au făcut-o în trecut personalităţi de talia lui Elvis Presley şi John F. Kennedy. Aceasta ar fi, pe scurt, cartea de vizită a lui Cornel Amariei (24 de ani).

Cu peste 50 de invenţii la activ, Cornel Amariei deţine în prezent o importantă funcţie de conducere, Head of Innovation, la Continental Automotive Systems, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume. Tânărul a terminat în paralel facultăţile de Ştiinţa Calculatoarelor şi Inginerie Electrică la Bremen, în Germania, dar a ales să se întoarcă şi să rămână în ţară, deşi a avut nenumărate oferte în întreaga lume.    Dintre toate invenţiile sale, cea mai importantă o consideră pe cea a ochelarilor Lumen, destinaţi nevăzătorilor. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu tânărul care a uimit o lume întreagă, despre parcursul său de pe băncile şcolii până la inventatorul respectat din ziua de azi, despre problemele şi soluţiile care ar putea schimba în bine sistemul românesc de învăţământ şi despre principala sa invenţie, ochelarii Lumen.

Cornel Amariei: Nu mi-a plăcut niciodată şcoala. Sistemul românesc de învăţământ este de vină aici. Nu am văzut utilitatea în a memora ridicol de multe lucruri fără ca niciodată să ne fie arătată aplicaţia practică. Practic, în afară de informatică, în clasele I-IV, unde eram o provocare pentru învăţătoare, nu cred că mi-a plăcut în mod specific vreo materie. Totuşi, am avut o afinitate pentru geografie, dar asta şi datorită tatălui meu.


Învăţământul universitar este, cel puţin în facultăţile de top din România, nu atât de diferit. Am învăţat şi acum suficiente lucruri de la cunoştinţe care au terminat facultăţi din România, le-am văzut materialele de curs şi mi s-au părut chiar în regulă. Diferenţa vine în mentalitatea studentului şi a profesorilor. De exemplu, în Germania, eu am fost obligat să studiez cursuri transdisciplianare. Am studiat cursuri precum „Trafic de carne vie“ sau „Psihologie“, tocmai pentru a-mi lărgi spectrul de înţelegere. Întotdeauna recomand oricărui om să încerce pe cât posibil să cunoască un pic din toate şi să înveţe lucruri cât mai diferite. Numai aşa poţi să rămâi creativ, când rămâi expus. Întorcându-mă la învăţământul universitar de la noi, baremul este foarte mic. Facultatea nu este văzută ca un loc important de dezvoltare, ci doar ca încă o semnătură. Cât timp rămânem cu această mentalitate, nu o să ne ajute prea mult studiile universitare. De asemenea, observ că facultatea în România este foarte uşoară. În facultăţile de elită depresia sau epuizarea sunt lucruri comune, date de suprasarcină. Aşa consider că trebuie să fie o facultate, foarte grea, să te pregătească pentru viaţă. Bineînţeles, nu vreau să se ajungă la extremele prin care am trecut, terminând două facultăţi în paralel. Am avut colegi peste Ocean care au încercat acelaşi lucru şi au murit de atac cerebral. Sigur că există o limită, dar aceasta trebuie să fie foarte sus, nu jos.

Noi, oamenii creativi, ne închidem în „laboratoarele“ noastre şi uităm de lume. Construim ceea ce ne place şi ceea ce sperăm noi să fie util. Câte o astfel de nominalizare ne mai aminteşte că şi alţii se uită la noi şi că avem o responsabilitate să construim, să ajutăm, să oferim, şi cel mai mult, să împingem lumea mai departe.