A doua țară din UE, după Suedia, în care nu mai ai voie să fumezi în aer liber, pe terasele localurilor

in Extern
DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Tot mai multe cafenele, baruri și restaurante din Olanda au început să interzică fumatul și pe terase, după spațiile închise, urmând astfel exemplul suedezilor care au interzis prin lege fumatul în spații publice, în aer liber.

Potrivit presei olandeze, tot mai multe localuri interzic fumatul pe terase. Astfel, dacă anul trecut pe 39 de terase ale unor baruri și restaurante nu se putea fuma, în acest an numărul lor a ajuns la 113

Datele vin de la organizația Clear Air Nederland, care susține că fumatul este interzis în principal pe terasele localurilor frecventate de familii cu copii mici.

Președintele organizației, Tom Voeten, spune însă că numărul teraselor care au interzis fumatul este infim comparative cu cele în care încă se fumează, acestea fiind frecventate în special de adolescenți și tineri.
Olanda și-a stabilit ținta de a ajunge o națiune fără fumători până în 2040. Una dintre metodele prin care se poate atinge această țintă este încurajarea patronilor de localuri să înterzică fumatul pe terase, în aer liber. De asemenea, locurile special amenajate pentru fumat din restaurante, cafenele și pub-uri vor fi desființate până în 2022.

Fumătorii din Suedia nu mai au voie să îşi aprindă ţigările în zonele aflate în faţa barurilor, după ce autorităţile suedeze au promulgat, la începutul lunii iulie, o nouă lege referitoare la fumatul în spaţii publice.
Locurile de joacă publice, staţiile de autobuz şi peroanele din gări sunt de asemenea vizate de prevederile extinse ale acestei interdicţii referitoare la fumat. Noile reglementări se aplică, de asemenea, ţigaretelor electronice.
Autoritatea suedeză din domeniul sănătăţii publice consideră aceste măsuri ca un pas important în protejarea sănătăţii populaţiei, precum şi în reducerea riscului pe care îl presupune fumatul pasiv.
Suedia a interzis fumatul în baruri și restaurante în mai 2005. Potrivit noii legislații, țara nordică își propune să elimine definitiv acest obicei până în 2025.

România a înterzis complet fumatul în spații publice închise în 2016, devenind, astfel, al 18-lea stat al Uniunii Europene în care țigara aprinsă e interzisă în baruri, restaurante, precum și în clădiri de birouri și instituții publice.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Loading...