Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

80 de ani de la moartea Reginei Maria. Amintirile Principesei Ileana despre decesul mamei sale

in ExtraNews

Viitoarea regină Maria a României, se numea Maria Alexandra Victoria, avea 17 ani și era prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Ea s-a căsătorit cu prințul moștenitor Ferdinand în decembrie 1892.
Regina Maria a României a fost, probabil, cea mai importantă personalitate feminină pe care a avut-o acest popor. Despre ea, Martha Bibescu scria:”Această ființă strălucitoare, desigur cea mai frumoasă principesă și poate cea mai frumoasă femeie din Europa pe timpul acela, era făcută parcă anume ca să eclipseze.”
Regina Maria a României, în vârstă de 62 de ani, a murit pe 18 iulie 1938. În vara anului 1937, regina s-a îmbolnăvit și potrivit doctorului ei personal, Maria suferea de cancer pancreatic, însă diagnosticul oficial a fost de ciroză. Toate tratamentele la care a fost supusă în România, Italia și în Germania nu au avut niciun efect.
La începutul lunii iulie 1938, simțind că nu mai are mult de trăit, Maria care se afla la tratament la Dresda, a cerut să se întoarcă în România. Călătoria lungă cu trenul spre țară (deoarece Regele Carol al II-lea n-a acceptat pentru ea un transport cu avionul) a epuizat-o și a grăbit decesul care a survenit curând la Castelul Pelișor din Sinaia.

Amintirile Principesei Ileana în legătură cu moartea Reginei Maria:

„În Dresda am văzut-o pe mama pentru ultima dată, atunci când m-am întors să-i fac cu mâna, la despărțire, iar ea s-a ridicat din pat să ne facă și ea cu mâna. Din Dresda, încă foarte bolnavă fiind, mama a fost luată înapoi în România la începutul lui iulie, și de acolo am primit ultimul mesaj direct de la ea – o telegramă în care mă înștiința despre sosirea ei și care se termina cu «Domnul să vă binecuvânteze pe toți.» Una din mâhnirile mele cele mai mari a fost faptul că, deși eram soră medicală, nu mi s-a dat voie să am grijă de ea. Neliniștită și nefericită fiind din această cauză, și fără să mă mulțumesc cu mesajele pe care mi le trimitea prin alți oameni, am amânat plecarea noastră de fiecare an la Wörthersee. În 18 iulie 1936 am primit un telefon care mă anunța că mama era pe moarte.

De data asta am trăit din plin dificultățile cauzate de situația politică din Austria, care oricum au fost tot timpul un motiv de neliniște pe lângă îngrijorarea în legătură cu mama. Puteți să vă imaginați cum este să primești un asemenea mesaj;poate că și voi, o dată în viață, ați primit un astfel de mesaj;dar în Statele Unite nu vă puteți imagina că s-ar putea să nu aveți cum să răspundeți acestui mesaj;și totuși, aceasta era situația mea. Austria fusese anexată de Germania, așa că nu mai exista ceea ce se putea numi cetățenie austriacă. Pașapoartele noastre austriece nu aveau nici o valoare, iar cele germane încă nu fuseseră eliberate. Nu numai că eram în imposibilitatea de a părăsi noul «Reich» fără pașaport, dar ar fi fost de-a dreptul imposibil să încercăm să traversăm frontiera ungară și să călătorim prin Ungaria fără pașaport. Doar disperarea m-a îndemnat să încerc să mișc acet sistem din loc:prin bunăvoința multor persoane care înțelegeau amărăciunea și disperarea mea și care, din pură omenie, au îndrăznit să se abată puțin de la linia oficială, astfel că pașapoartele pentru Anton și pentru mine au fost eliberate în decurs de o oră. […]

Fără să mai avem vreo veste despre mama, am pornit împreună cu Anton într-o călătorie de nouăsprezece ore prin Austria, Ungaria și România. Dimineața, foarte devreme, am ajuns la frontiera românească și am întrebat grănicerii dacă aveau vești noi de la palat, dar ei au spus că nu aveau nici o veste. Când m-am întors în Austria, zece zile mai târziu, mi-au cerut iertare. «Dar nu puteam îndura să fim noi cei care să vă anunțe moartea reginei, domnița Ileana!», mi-au spus ei. 

Totuși, în dimineața aceea cred că știam, în inima mea, ce se întâmplase, chiar dacă refuzam să recunosc față de mine însămi. Când am ajuns la Cluj, după răsărit, am văzut toate steagurile în bernă. Mama murise la ora cinci, în ziua precedentă, în timp ce eu încă mă luptam să obțin permisiunea să mă duc la ea.”(conform site historia.ro)

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS