O data cu transferarea propirietatii in mana noului stapan, avea sa inceteze, pentru Ruginoasa, indelungata epoca de paragina si parasire. Amintirea acelei nenorocite intamplari din vremea anului 1847, care tinuse Ruginoasa vreme de 15 ani pustie si paraginita, ca un loc blestemat, avea sa se stearga. Noul stapan avea sa aduca viata acolo unde staruise atata vreme tacerea si moartea, redand locului farmecul si splendoarea lui de odinioara. Elena Doamna, care iubea mult florile, tinea din scurt gradinarii, supraveghea de aproape lucrarile, care se executau dupa vointa, dorinta si gustul ei. In tot timpul cat au durat lucrarile de reparatie, renovare si reamenajare a castelului, intre anii 1862-1864, Elena Doamna venea mai des – pentru perioade relativ lungi – la Ruginoasa, pentru a supraveghea lucrarile. Alexandru Voda venea numai din cand in cand, in treacat, de cate ori putea scapa de indatoririle domnesti sau de cate ori simtea nevoia unor clipe de odihna si reculegere. Restaurand si renovand vechiul palat al Sturdzestilor, Alexandru Cuza si sotia sa Elena isi pregareau la Ruginoasa uun cuib cald de viata familiala pentru anii de batranete.
In vara anului 1864, Alexandru Cuza nu putu veni deloc la Ruginoasa, de la Pasti, de cand please la Bucuresti. Caci, dupa infaptuirea reformei agrare, el trebui sa plece la Constantinopol spre a spune ratificarii Sultanului actul ce savarsise sis pre a capata incuviintarea pentru reformele ce mai avea de gand sa le infaptuiasca. Dupa reintoarcerea sa de la Constantinopol, trebui sa ramana in Bucuresti pentru a veghea la consolidarea operei infaptuite si pentru a tine adversarii in frau. Abia prin septembrie, putu veni la Ruginoasa. Venea ca s-o convinga pe sotia sa, dupa ce prin scrisori nu izbutise, sa consimta a infia un baietel “orfan” p care-l gasise la intoarecerea de la Constantinopol, cu prilejul actiunii de salvare a sinistratilor din Bucuresti in urma marilor inundatii pricinuite de revaesarea Dambovitei. Elena Doamna cunostea povesstea cu “orfanul” gasit in inundatie. Ea stia ca acel ‘orfan” era fructul dragostei sotului ei cu Maria Obrenovici. Dupa multe ezitari, ea isi dadu consimtamantul la infiere.
Adoptia micului bastard domnesc a furnizat un nou prilej de agitatii si de uneltiri din partea dusmanilor Domnitorului. Acestia se incapatanau sa vada in micul principe Alexandru Cuza un eventual mostenitor la tron. Ei nu vroiau sa creda, ori nu stiau, ca si Cuza era de parerea lor in privinta Divanului ad-hoc, care solicitase alegerea unui domn dintr-o casa domnitoare europeana si nici nu aveau cunostiinta de corespondenta secret ape care Voda Cuza o purtase cu imparatul Napoleon al III –lea pentru infaptuirea grabnica a unei astfel de alegeri. Abdicarea, desi se gandea serios la ea, nu o socotea inca oportuna. Se temea ca sa nu compromita marea opera a Unirii. Voda Cuza nu admitea nici in ruptul capului ca marea opera ce se infaptuise prin alegerea sa in ambele pricipate sa fie naruita de ambitii marunte ale unor boieri, unelte inconstiente in slujba unor interese din afara si nici nu intelegea sa abdice decat numai dupa ce opera infaptuita de el va fi fost deplin consolidate. Pentru consolidarea Unirii Voda Cuza consimtea sa-si cedeze bucuros tonul unui domnitor ales dintr-o dinastie straina, dar nu si l-ar fi cedat unui domn pamantean.
Dupa plecarea domnitorului la Bucuresti, in ziua de 22 august 1865, Elena Doamna lua micul odor si pleca si ea la capitala. Uneltirile impotriva lui Voda Cuza se inteteau atat in tara cat si in afara, incat Elena Doamna socoti de datoria ei sa fie alaturi de sotul sau.
Plictisit de domnie, macinat de boala, oboist, scarbit de toate intrigile, calomniile, uneltirile si comploturile dusmanilor personali, mahnit de ingratitudinea poporului, care uita repede, Alexandru Cuza era hotarat sa abdice si sa se reintoarca la Ruginoasa. Era dornic de liniste si de viata private.
In 1886, Alexandru Ioan Cuza a fost detronat si obligat sa paraseasca tara. In 1874, se stinge din viata la Heidelberg. Potrivit dorintei sale exprimate in anii de exil, avea sa fie inmormantat la Ruginoasa.
La Ruginoasa, un drapel negru flutura pe palatal gotic, ca o prima stapanire a mortii din ziua cand iesise din stapanirea Sturdzestilor. In palat, unde stapaneau antreprenorii pompelor funebre, rasunau glasuri de comanda, printer lovituri de ciocan si scranet de fierastrau. Plansa, ostenita de drum, slabita si cernita, Elena Doamna venise cu doua zile inainte de pornirea vagonului mortuar din Heidelberg, sa asiste la pregatirile de inmormantare. Parea imbatranita cu 20 de ani. In ziua sosirii trenului cu vagonul mortuar aducand din indepartatul Heidelberg sicriul cu ramasitele pamantesti ale aceluia care fusese primul domnitor al romanilor, Principesa Elena, insotita de Mitropolit, primi in gara din Ruginoasa, covarsita de aceeasi puternica emotie, pe scumpul ei tovaras de viata care, dupa o absenta de opt ani, se intorcea astfel acasa.
Peste doua luni, aveau sa se implineasca opt ani de cand Alexandru Ioan Cuza please pentru cea din urma oara de la Ruginoasa. Acum se intorcea pentru totdeauna ca sa doarma somnul de veci in pamantul care i-a fost drag si de care avusese prea putin parte. O multime de tarani veniti din toate satele din imrejurimi au tinut sa aduca ultimul lor omagiu celui care luptase cu neabatuta hotarare pentru progresul lor social. S-au adunat, de asemenea, personalitati de frunte ale culturii romanesti din a doua jumatate a secolului trecut, printer care Mihail Kogalniceanu, Cezar Bolliac, Vasile Alecsandri. Versurile cunoscutei ode Cuza Voda, scrisa de Alecsandri cu acest prilej, au fost sapate cu litere aurite pe o lespede de marmura neagra, care se afla si astazi la cripta bisericii. Osemintele Domnitorului se odihnesc astazi in biserica Trei Ierarhi din Iasi.
Nici Cuzesti n-au fost mai fericiti la Ruginoasa decat Sturdzestii. Nici lor nu le-a fost dat sa traiasca viata tihnita si patriarhala intre zidurile ei blestemate. Radicalele reparatii pe care Alexandru Cuza le-a facut castelului intre anii 1863-1864 dupa ce a cumparat Ruginoasa si nici sfestania cu prilejul inaugurarii din acea primavara a anului 1864 nu au putut alunga duhul fatalitatii dintre zidurile ei!
In 1885, Elena Doamna se afla la Ruginoasa impreuna cu cei doi fii. Principele Alexandru avea 23 de ani, iar principele Dimitrie 22 ani. Intr-una din zilele calde si insorite ale acelei toamne, pe cand erau cu totii la dejun, afara in gradina, ca in timpul verii, discutia se oprise din nou asupra vietii dezordonate a lui Dimitrie (Pipilica). Fiind cam debili, mama lor adoptive ii tine ape langa ea silindu-se sa le organizeze o viata cat mai placuta si odihnitoare la Ruginoasa. Avea insa de luptat necontenit cu firea neascultatoare a celor doi tineri care se plictiseau, singuri la tara, dupa anii de Paris unde dadusera de gustul vietii de placere. Ei nu vroiau sa stea linistiti la Ruginoasa si nu dadeau ascultare sfaturilor materne. Se duceau mereu la Iasi, unde isi pierdeau noptile la carti si chefuri, ruinandu-si, pe de o parte sanatatea, iar pe de alta parte risipind averea in tovarasia unor prieteni de ocazie si profitori.
Mai recalcitrant si mai indaratnic era cel mai mic, Dimitrie Cuza. El nu se putea adapta monotoniei vietii la tara si avea cele mai dese si violente certuri cu mama sa adoptive. Simtindu-se poate condamnat iremediabil de boala de piept, care il rodea progresiv, el nu-si facea iluzii asupra viitorului si voia sa traiasca din plin clipa de fata. Pe dansul nu-l incanta nici linistea confortabila a castelului gotic, nici frumusetea parcului. Dimpotriva, zidurile Ruginoasei ii pareau triste si mohorate, iar parcul cu copacii batrani si umbrosi o pustnicie. Dea ceea, evada mereu, ducandu-se la Iasi ori la Bucuresti, unde se tinea numai de chefuri si petreceri. Dar, de la o vreme, nici Bucurestiul nu-l mai satisfacea. Ii era dor de Paris. Lasase acolo o prietena draga cu care purta o intense corespondenta. Fiind major si stapan pe veniturile mosiei Barbosi si Ruginoasa pe care Voda i-o lasase prin testament, se hotari sa-si continuie traiul la Paris. “Nu ma veti tine toata viata sechestrat in sihastria asta plicticoasa!”, spunea el mamei sale. “Sunt stapan pe averea si viata mea!”. Elena Cuza nu inceta, de cate ori era ocazia, de a-l combate si de a-l face sa renunte la proiectele sale indraznete. In ziua aceea, pe cand terminau dejunul, discutia se aprinsese din nou pe viata dezornonata a lui Pipilica. Cei de fata se pornisera impotriva sa, oferindu-i unele sfaturi care nu erau decat spre binele sau. Drept orice raspuns, tanarul Cuza se scula de la masa si se urca in camera sa. La scurt timp, sus in castel, se auzira o pocnitura de pistol. Toti alergara intr-un suflet. Il gasira pe Dimitrie Cuza zacand mort, intr-un lac de sange, pe dusumea, tinand inca in mana revolverul.
Dupa 45 de ani de la moartea napraznica a lui Sandulache Sturdza, castelul Ruginoasa inregistra moartea tragica a tanarului Dimitie Cuza, fiul mai mic al lui Voda Cuza. O ciudata vrere a desstinului a facut ca aceasta moarte sa coincida aproape cu moartea la Iasi a nonagenarei Roznovence, frumoasa Marghiolita de odinioara.
Fie ca gandul sinuciderii il stapanea mai de mult, fie ca isi presimtea sfarsitul apropiat, Dimitrie Cuza isi facuse inca din anul 1886, atunci cand se dusese singur la Paris sa-si vada iubita, testament, in favoarea fratelui sau, cu obligatia de a servi o renta Prrincipesei Elena Cuza.
Astfel, Alexandru A.Cuza deveni dupa moartea fratelui sau, singuru proprietar al mosiilor Ruginoasa, Barbosii si Hocenii de la Falciu. Stapanit de patima jocului de carti si inclinat spre risipa, ducea si el o viata de placeri si de excese, cand la Iasi, cand la Bucuresti, pierzadu-si noptile la masa verde, ruinandu-si sanatatea si risipindu-si averea mostenita. Ca si fratele sau decedat, era ftizic, dar in plus mai suferea si de o miocardita, ca parintele sau. Primind sugestiile unui om de afaceri, un oarecare Privileghi, cu care se imprietenise si care era foarte introdus in societatea Iasiului, Alezandru Cuza – desi se stia ftizic – se logodi cu fiica lui Beizadea alecu Moruzzi, din neamul Moruzzestilor de la Pechea (Covului). In ciuda avizului medicilor, ce afirmau ca o casatorie a principelui, care suferea si de o miocardita, ar echivala cu o sinucidere, si in ciuda sfaturilor Elenei Doamna, care il povatuia sa opteze pentru propria lui persoana, el alesese solutia perpetuarii numelui si se casatori cu Maria Moruzzi, al carei strabun, Constantin Voda Moruzzi, taiase capul lui Iovita Cuza, a consimtit sa se sacrifice, cu conditia, pusa de mama ei, Adela Moruzzi, ca logodnicul sa-i lase prin testament intreaga lui avere. Viitoarea soacra stia negresit de boala incurabila – la vremea aceea – a viitorului ei ginere si de parerea medicilor si cu atat mai mult tinea la conditia pusa.
Dupa casatoria cu Maria Moruzzi, care a avut loc in toamna anului 1889, principele Alexandru Cuzs pleca, impreuna cu sotia sa, in strainatate intr-o lunga calatorie. In primavera lui 1890, pe cand se afla pe drum, intre Lisabona si Madrid, muri de aceeasi boala de inima ca si tatal sau.
Acum in glia Ruginoasei Voda Cuza a ramas sa doarma somnul de veci impreuna cu cei doi fii ai sai. Neamul sau s-a stins, caci din casatoria lui Alexandru A. Cuza cu Maria Moruzii n-a rezultat niciun copil. Prin testamentul lui Alexandru A. Cuza, redactat conform clauzelor puse la casatorie de Adela Moruzzi, mama Mariei, mosia Ruginoasa si intreaga averea a lui Voda Cuza lasat fiilor sai, a trecut in proprietatea Mariei Moruzzi, care ca vaduva a princepelui Alexandru Cuza, se numea Principesa Maria Cuza.
Elena Cuza, din stapana ce fusese pana atunci, ajunsese o tolerata a noilor proprietary, nemaiputand suporta situatia in care se afla, parasi pentru totdeauna locul sfintit de dansa, castelul cu mobile ei adusa de la Paris, gradina cu florile pe care le ingrijise cu atat drag, mormintele cu lacrimile ei. Il lasa pe Cuza sa-si doarma somnul de veci, sub aceeasi salcie, in umbra bisericii de la Ruginoasa, impreuna cu baietii lui, iar ea, straina, s-a dus. Moartea sa a despartit-o fdefinitiv de dansii si de locul care i-a fost atat de drag.
De altfel, noua stapana a Ruginoasei, domnita Maria Cuza nici nu era de tot o staina pentru Ruginoasa. In fundul cavoului Sturdzesc de la biserica, dormea rubedenia ei, dominta Ecaterina Moruz Voda. Maria Cuza era, deci, o a doua domnita din neamul Moruzesc harazita de vrerea soartei ca sotie a unui stapan al Ruginoasei. Ruginoasa, dupa testamentul lasat de Alexandru A. Cuza, trebuia sa treaca in proprietatea spitalului Caritatea din Iasi, dupa moartea Mariei Cuza.
