25 de adolescenţi din Câmpina le-au scris părinţilor o carte tulburătoare: „Îmi e dor s-o ajut pe mama să cureţe fructe“

in Educational

25 de adolescenţi aflaţi în ultimul an de liceu, toţi colegi în aceeaşi clasă, au avut curajul să-şi deschidă sufletele şi să vorbească despre durerile, traumele şi fricile, dar şi despre bucuriile pe care le-au trăit alături de părinţii lor.

Gândurile lor au fost aşternute pe hârtie şi publicate ulterior într-o carte care s-a dorit un fel de tratat de educaţie şi familie. Sub titlul ”De vorbă cu părinţii mei”, cartea scrisă de elevii clasei a XII-a Turism din cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, este împărţită în două mari capitole. Prima parte a cărţii se referă la bucuriile copilăriei şi cuprinde scrisorile cu mesaj pozitiv, cu mulţumirile pe care autorii le adresează părinţilor.

Greul, atât pentru cititor, dar şi pentru autori, începe de la pagina 50 încolo. Capitolul ”Lacrimile adolescenţei” evidenţiază dramele prin care aproape fiecare dintre semnatari le-a trăit în familie. Din spatele unui pseudonim, fiecare dintre elevii care au avut curaj să-şi povestească durerea se adresează părinţilor. Inexplicabil, copiii n-au avut puterea să vorbească în mod direct mamei sau tatălui şi au preferat să o facă în scris. S-au simţit mai protejaţi de coperţile unei cărţi şi au avut cu toţii convingerea că mesajul scris rămâne şi va avea efectul aşteptat.

Au avut dreptate, spun acum după apariţia cărţii. Fiecare dintre destinatari şi-a identificat copilul citind mesajele din scrisori şi recunoscând fie stilul, fie detaliile poveştii.

”Probabil că este mai greu să expui ce ai pe suflet uitându-te în ochii unei persoane mai ales că noi ne-am adresat celor mai importante persoane din viaţa noastră. Inspiraţia cred că ne-a venit fiecăruia atunci când era singur în cameră, gândindu-se la toată viaţa lui.

Fâcând acest proiect am considerat cu toţii că mesajul va avea o însemnătate mai mare şi vorbele noastre îi vor atinge mai tare. La mine în familie cartea a avut un scces imens. După ce am scris cartea, părinţii mei parcă se înţeleg mai bine, parcă sunt mai conştienţi. Am fost ca un arbitru, pentru că fiecare avea tendinţa să dea vina pe celălalt”, spune Lucian Mihai Stoica, unul dintre adolescenţii care a trăit durerea divorţului părinţilor săi. Drama divorţului, a despărţirii de unul dintre părinţi, trăită de adolescenţii care s-au implicat în acest proiect este de departe cea mai prezentă în scrisorile publicate în carte. Tocmai pentru că ştia prin ce trec cei mai mulţi dintre elevii ei, Luisa Denisa Stoicescu, dirigintele clasei, a încercat prin acest proiect să-i ajute pe părinţi să-şi cunoască mai bine copiii şi să le afle nevoile.

”Eu ştiu părinţi care au plâns, dar şi părinţi care nu au citit cartea”

”Eu am ştiut toate lucrurile acestea şi asta m-a determinat să încep proiectul. Dacă la început a fost un da din toată inima, drumul nu a fost aşa de uşor. Şi-au dat seama pe parcurs că nu este chiar atât de simplu să spui tot ce ai pe suflet. Primul capitol al cărţii cuprinde scrisorile adresate părinţilor cu mulţumiri pentru ceea ce au făcut, ce vor mai face părinţii pentru ei, dar partea mai grea a fost capitolul în care în scrisori trebuiau să scrie durerea din sufletul lor, ce nu le place, ce i-a durut, ce le-a adus suferinţă în viaţa lor. Prin această carte am vrut să aduc mai aproape copiii de părinţi. Eu ştiu de părinţi care au plâns după ce au citit, eu ştiu de părinţi care şi-au schimbat comportamentul, dar şitu şi de părinţi care nu au citit cartea şi asta este cel mai dureros lucru”, spune Denisa Stoicescu, dirigintele clasei şi iniţiatorul proiectului.

Mesajele adresate părinţilor sunt simple, dar impresionante şi aduc în atenţie ceea ce simt copiii când văd că banii, afacerea, serviciul sunt mai importante decât familia.

”Îmi e dor de noi, de familia noastră, cu bune şi rele eram împreună. Îmi e dor să stăm cu toţii în camera voastră, în pat şi să râdem şi să mâncăm floricele. Îmi e dor să o ajut pe mama să cureţe fructe. Îmi e dor să îi fac la foc automat patul fratelui meu. Îmi e dor să mâncăm împreună. Uram şi urăsc momentul în care auzeam că ceea ce e între voi nu ne interesează sau că nu trebuie să ne afecteze pe noi, pe mine şi pe fratele meu. Ghiciţi ce? Ba ne interesează pentru că suntem copiii voştri şi ne-a afectat! Habar nu aveţi cât de mult ne-a durut şi ne doare pe noi sufletul chiar dacă nu am spus (…)

Banii, cred că este cel mai mizer cuvânt existent pe acest pământ şi mai cred că mai sunt printre singurele pe care le detest din tot sufletul. Şi ştiţi bine de ce, mereu au fost un motiv de ceartă între voi”, scrie părinţilor ei una dintre eleve sub pseudonimul ”Eu alături, nu între voi”.